Mai avem nevoie de comunicare ?!

Am intalnit persoane care isi adreseaza la modul concret acesta intrebare. Evident se raporteaza la experiente din viata lor in care au constatat la un moment dat ca fie nu prea exista comunicare cu cei dragi, lucru care pe undeva ii nemultumeste, fie isi dau seama ca asa a fost mereu, a devenit o obisnuita. Ce e de facut? Sa incerce ei mai intai, sa astepte sa vina din partea celorlati?! De ce ar face-o?! Raspunsurile la aceste intrebari se afla doar in interiorul lor, doar ei stiu ce pot si ce vor sa faca, pentru cine, cand, etc. Motanul meu vargat inca nu vorbeste desi fac training zilnic cu el (il boscorodesc) dar comunica foarte clar ce vrea de la noi. Transmite atasamentul pe care il are, atunci cand isi lasa capul pe umar si toarce fericit. Cred ca obisnuinta de a comunica putin sau deloc, a ajuns sa distanteze oamenii in interiorul famiilor si in comunitate. In plus ne-am facut asa un stil rece, sec, fara emotii (profi) de a transmite vorbe. Cred ca e o obisnuinta distructiva si dincolo de toate, ramane de analizat daca avem si cum anume avem nevoie de comunicare. Sunt curioasa sa aflu ce inseamna comunicarea pentru voi. Daca doriti sa faceti acest exercitiu cu voi insiva, va propun cateva intrebari ajutatoare, fara a avea pretentia ca le-am ales pe cele mai inspirate: Cum comunici cu persoanele dragi? Dar cu cei din afara familiei? Cum afecteaza modul tau de comunicare relatia in care te afli? Ce fel te face acest lucru sa te simti? Cum ar arata situatia ideala pentru tine? Ce poti (esti dispus) sa faci pentru a fi in situatia ideala descrisa anterior? lasati-mi si mie un comentariu ca sa stiu ce parere aveti. Mai avem nevoie de comunicare?!