Cetățile lui Pera

Dintre toate materialele pe care le-am primit ieri pe internet, mi-a plăcut în mod deosebit un articol de pe blogul personalitatea alfa al lui Pera Novacovici, în care autorul exploatează minunat comparația oamenilor cu niște cetăți. Cetățile lui Pera cum mi-a venit instantaneu să zic. Citind articolul respectiv mi-am revăzut etapele majore din viață (acelea definitorii pentru caracter și personalitate) ca pe un filmuleț, am realizat că sunt și eu o cetate care a fost vulnerabilă dar a devenit peste timp, cu munca și efort (reconstrucție, restaurare, etc.) o cetate trainică, cu o temelie solidă. Nu vreau să descriu articolul respectiv, pentru ca v-aș strica bucuria descoperirii unui text frumos și plin de tâlcuri. Ceea ce vreau însă să aduc in discuție este metafora lui Pera: bogăția de la temelia oricărei cetăți, comoara îngropată sub ziduri. Cu alte cuvinte valorile despre care vorbeam ieri și despre care va fi vorba întotdeauna în dezvoltarea personală. Ele se pot numi în multe feluri: familie, educație, armonie, natură, muzică, bucurie, înțelegere, dragoste, dărnicie, aventură, bunăstare , ...lista e lungă. Le avem pe toate în cufărul zăvorât cu lacăte. Setul e complet la toți din naștere, pus bine pentru când va fi nevoie. Nu e la îndemână, la urma urmei e o comoara fără preț. Unii înțeleg și cred asta, se apucă cu răbdare să caute. Scot comoara la lumină și o sporesc pentru ei și cei dragi. Alții sunt neîncrezători, nu au curajul să creadă în ei înșiși, nici pe acela de a verifica măcar dacă comoara lor e acolo. Și e păcat, se pierd ani de viață stând cu fundul pe zidurile groase și cu lopata în mână! Adică cu cetatea încuiată și păzită de gărzi, fără a deschide nimănui porțile... Revenind la concret, sunt multe metode de a ne pune pe noi înșine în valoare și de a avea succes. Toate spun în esența lor că noi suntem principala resursă. Priviți-vă în acest fel și descuiați lăzile cu bogății din cetățile lui Pera!