Saturday, January 12, 2013


„Thinking outside of the box”
Încredere şi implicare pentru succesul tău!
                                                                           
Scop  
De la o vreme mă preocupă această temă, a gândirii dincolo de limitările obişnuite, cotidiene, de rutină, pe care mi le-am format singură prin natura activităţii mele sau care mi-au fost induse de-a lungul timpului, de alte persoane şi situaţii. Am constatat că la serviciu sunt într-o cutie, acasă funcţionez în altă cutie şi tot aşa analizând am înţeles că fără să conştientizez, de multe ori intru pe pilotul automat al tiparelor de gândire şi comportamentale. Constatarea aceasta nu mi-a plăcut prea tare şi am decis că este necesară o schimbare.Şi pentru că acesta e cuvântul cheie în coaching : schimbare, cred că am găsit şi calea.

Argumente
Totalitatea experienţelor prin care trecem în formarea personalităţii ne aduc o atingere pe termen lung, iar pentru unii dintre noi chiar definitivă, dacă pot să spun aşa. Cel mai mult ne influenţează lucrurile pe care le vedem în copilărie acasă şi la şcoală, în spaţiul în care ne ducem viaţa. Este cert că ne influenţează în bine dar cumva şi în rău, în măsura în care ne deformează percepţiile, ne alterează reacţiile, ne modifică gândirea prin introducerea tiparelor. Acest proces de „deformare” continuă şi în viaţa de adult, şi fie că suntem conştienţi sau nu, acumulăm frustrări ori de câte ori ne ignorăm intuiţia care ştia răspunsul corect. Şi atunci când înţelegem acest fapt ne dorim schimbarea.
De ce?
Pentru că ieşirea din tiparele de gândire şi de comportament care sunt în dezacord cu sinele este inevitabilă. Este o experienţă eliberatoare la propriu, în care se renunţă conştient la metodele vechi, resimţite de multe ori ca o greutate tocmai pentru că ne sunt străine şi se înlocuiesc cu metode proprii, eficiente. Este ca şi cum în locul unui soft mare şi greoi, acumulat în toţi anii de educaţie şi formare, punem un soft nou, modern (marcă proprie) suplu şi rapid.

Concluzii
Altfel spus atunci când ne eliberăm din tipare, ne eliberăm creativitatea, ingeniozitatea, agerimea minţii. Ne punem singuri în ipostaza minunată de a găsi soluţii noi atunci când ceilalţi nu reuşesc să o facă. De aici apar multe lucruri frumoase: ne creşte încrederea de sine, plăcerea de a face lucruri noi, de a întâlni persoane diferite şi toate astea datorită doar unei schimbări de perspectivă!

Schimbarea în sine e un proces complex care începe cu determinarea unei persoane de a se redescoperi şi a-şi pune în valoare potenţialul propriu, conştienţi fiind la un moment dat de limitările pe care vor să le înlăture. Unii se descurcă singuri însă majoritatea are nevoie de sprijin, pentru că schimbările de acest gen se fac greu. Reuşita însă justifică tot efortul.
Şi atunci ce e de făcut?
Acelora dintre voi care doresc să îşi analizeze limitările şi să le elimine, permiţând astfel exprimarea la întregul potenţial al propriei personalităţi, le ofer un program de coaching dedicat acestui scop.
Doresc să lucrăm împreună pentru eliberarea din tipare iar pentru orice detalii vă rog să mă contactaţi la una dintre adresele de e-mail: nicoletadoinaradu@gmail.com, doinaradu06@yahoo.com.

Până atunci aştept cu interes să-mi povestiţi o situaţie în care „aţi gândit în afara cutiei” şi mai ales la ce rezultat v-a condus depăşirea tiparelor.


Mike Oldfield - To be free

No comments:

Post a Comment